Obiective turistice

Prima bibliotecă publică arădeană se deschide în anul 1913, odată cu darea în folosință a Palatului Cultural, care preia fondul Asociației Culturale "Kölcsey" fondată în 1881.

După 1 decembrie 1918, numărul volumelor din colecția bibliotecii crește mereu datorită donațiilor făcute de importanți oameni de cultură ai țării, precum și de instituții centrale și locale. În 1995 Biblioteca primește numele pe care îl poartă astăzi, Biblioteca Județeană "A.D. Xenopol" Arad. La 4 aprilie 1995 au fost sărbătorite, pentru prima dată la Arad, Zilele Bibliotecii "A.D. Xenopol". Azi fondul de carte al Bibliotecii Județene "A.D. Xenopol" însumează aproximativ 500.000 U.B. Fondul de carte de patrimoniu cuprinde aproape 22.000 de volume (în limbile latină, maghiară, franceză, germană, română, italiană, engleză, greacă, ebraică), 646 de manuscrise și 23 de incunabule.

În anul 1921 au fost donate peste 2000 de volume din biblioteca personală a istoricului Alexandru D. Xenopol de către soția acestuia, Riria Xenopol și de asemenea fondul de carte se îmbogățește cu colecțiile provenite de la: Vasile Goldiș, Iosif Moldovan, Coriolan Petranu, din colecția Orczy-Vásárhely și a bibliotecii călugărilor minoriți. După două schimbări de sediu, începând cu anul 1984, biblioteca se stabilește în actuala clădire de pe strada Gh. Popa de Teiuș, la numărul 2 – 4. Construcția în stil eclectic, cu elemente decorative interioare sécession, datează de la începutul secolului al XX-lea.

Sursa: wikipedia

Bisericile de lemn din Arad fac parte din grupul de biserici de lemn din Transilvania și din familia de biserici de lemn românești.

Bisericile de lemn din Arad au fost cercetate de câțiva specialiști români de marcă și le-au fost dedicate un număr semnificativ de studii monografice în raport cu alte regiuni ale Transilvaniei.

Sursa: wikipedia

Biserica Roșie este un monument istoric și de arhitectură din municipiul Arad. Edificiul servește drept lăcaș de cult al Bisericii Evanghelice-Luterane, cu servicii divine în limba maghiară.

Denumirea vine de la finisajul exterior din cărămidă aparent șlefuită. Lucrările pentru construirea bisericii au început în martie 1905, fiind conduse de arhitectul arădean Ludovic Szantay, autorul proiectului, și s-au încheiat în septembrie 1906, când a avut loc sfințirea.

Sursa: wikipedia

Biserica Sârbească, cu hramul Sfinților Petru și Pavel, este un lăcaș de cult din municipiul Arad. A fost ridicat între anii 1698-1702. Față de forma sa inițială, biserica a suferit transformări mai ales în perioada 1790-1822, când a primit notele actualului stil baroc pe care îl reprezintă. Posedă o serie de cărți și documente legate de prezența sârbească în zona Aradului.

Ridicat în perioada anilor 1698-1702, purtând amprenta stilului baroc timpuriu, constructorii folosind diferite materiale provenite din ruinele unor edificii medievale arădene, aceasta văzându-se mai ales în porțiunea decapată a fundației. Între anii 1790-1822 i s-au adus modificări substanțiale, mărindu-i-se lungimea și adăugându-i-se un nou altar. Înfățișarea barocă a fost amplificată prin înălțarea cu 4 m a turnului de meșteri din Ucraina, adăugând o turlă în stil rococo, modelată din plăci de bronz și încheiată printr-o cruce fixată pe un glob aurit.

Pilaștrii cu capiteluri în volute pe deasupra intrării, precum și ornamentația turnului dau un aspect baroc întregii clădiri. După desființarea cimitirului aferent, în peretele bisericii au fost zidite și câteva monumente funerare, purtând caracteristicile stilului baroc.

În interior se remarcă șase fresce (patru cu scene biblice, iar celelalte două cu scene istorice), așezate pe boltă și executate în jurul anului 1845 de către pictorul Nikola Aleksic care în anul 1863 realizează și pictura iconostasului. Sculpturile de pe iconostas aparțin sculptorului Mihai Ianici.

În sanctuar se află o icoană operă a meșterului Ștefan Tenețchi, reprezentând pe Maica Domnului.

În biserică sunt păstrate cele mai vechi steaguri ale breslelor din Arad.

În biserică se află mormântul lui Sava Tekelja (1761-1842), patriot sârb.

În jurul bisericii a existat un cimitir care ulterior a fost desființat, iar cele mai însemnate pietre funerare au fost zidite în pereții clădirii, între care și piatra funerară a lui Sava Arsici (Sava Arsić), fost primar al Aradului.

Sursa: wikipedia

Statuia Sfântului Florian din Arad a fost ridicată în anul 1869 din donațiile familiei Dambacher și ale lui Anton Sachs și este opera unui artist necunoscut. Statuia îl reprezintă pe mucenicul Florian, patronul pompierilor, îmbrăcat în uniformă de ofițer roman, cu coif pe cap, având în mâna dreaptă un ulcior cu apă pentru stingerea incendiilor, iar în mâna stângă un steag.

Statuia este situată pe strada Adam Müller-Guttenbrunn (fostă Strada Lungă) colț cu strada Zimbrului (fostă strada Cazarmei) în dreptul nr. 135, peste drum de grădinița în a cărei clădire a funcționat în trecut școala din cartierul Aradul Nou, un cartier unde în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea locuiau etnici majoritar germani, de rit romano-catolic.

Istoricul arădean Antoniu Martin relatează că în 1792 Aradul Nou a fost cuprins de un mare incendiu, care a făcut ravagii în gospodăriile etnicilor germani care populau localitatea. În mod miraculos, grație rugăciunilor adresate Sfântului Florian, a început să plouă și focul s-a stins. Statuia Sfântului Florian a fost ridicată prin donațiie făcute de câteva familii în semn de mulțumire pentru că le-a scăpat casele de flăcările incendiului devastator.

Sursa: wikipedia

Casa cu lacăt este un edificiu situat în municipiul Arad.

Casa a fost construită în anul 1815 de către comerciantul vienez Iosif Winkler, apoi renovată în 1851. Etajul a fost adăugat în timpul modernizării efectuate în 1930. În colțul clădirii, spre strada Plevnei, există o nișă în care se afla un trunchi de copac înconjurat de o bară metalică închisă cu un lacăt. „Butucul de fier” (lemn învelit în tablă) așezat în nișă a fost făurit, după modelul vienez, de către sculptorul timișorean Moritz Heim; astfel de butuci se găseau în Viena, Bratislava, Buda, Oradea, Timișoara ș.a. Într-un astfel de trunchi, calfele care făceau lungi călătorii din oraș în oraș pentru a-și desăvârși cunoștințele profesionale, băteau câte un cui, imortalizându-și astfel trecerea prin acele locuri.

Butucul nu se mai găsește în nișă, deoarece după ce a fost furat în 1994 și recuperat, a fost depus spre păstrare la Muzeul de Artă din Arad (Galeria de Artă a Complexului Muzeal Arad), pentru a nu mai fi furat din nou.

Sursa: wikipedia

Catedrala „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” este un monument de arhitectură barocă din municipiul Arad. Edificiul a fost construit între anii 1862-1865 sub conducerea arhitectului Anton Ziegler. Principalii finanțatori ai construcției au fost familia Mocioni și bancherul Gheorghe Sina din Viena.

Cele două turnuri de la fațadă au fost supraînălțate în anul 1904. Cele două turnuri sunt prevăzute cu câte un orologiu pe fiecare latură.

Biserica a servit drept catedrală a Episcopiei Aradului de la ridicarea sa și până în anul 2009, când Catedrala Sfânta Treime din Arad, construită începând cu 1991, a dobândit funcția de catedrală.

Între 1962-1973 a slujit aici ca episcop de Arad Teoctist Arăpașu, ulterior patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: wikipedia

Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” este un lăcaș de cult din orașul Arad. A fost ridicat între anii 1902-1904 de către arhitectul arădean Milan Tabacovici. A fost sfințită în anul 1911. Lăcașul de cult are elemente reprezentând stilurile clasicist, baroc și renascentist.

Nava bisericii are o lungime de 43 metri, o lățime de 17 metri. Deasupra intrării se află o copie a statuii Pieta. Crucea de pe cupolă se află la o înălțime de 56 metri.

Lăcașul de cult aparținând ordinului minorit a fost ridicat conform proiectului arhitectului Emil Tabacovici între anii 1902 si 1903, după demolarea bisericii anterioare a ordinului. Amenajarea interiorului s-a prelungit ani în șir, iar ca urmare a fost sfințită abia în anul 1911.

Lăcașul de cult este realizat în stil eclectic, purtând elemente ale stilurilor clasicist, baroc și renascentist. Intrarea principală este încadrată de patru coloane masive cu capiteluri corintice. Frontispiciul adăpostește o copie a sculpturii Pieta, lucrarea lui Michelangelo. Turnul catedralei, cu o cupolă semicirculară, are o înălțime de 56 de metri. În interior, arcadele semicirculare sunt sprijinite de coloane, până în preajma altarului de marmură albă. Pictura interioară a fost realizată de Ferenc Lohr și de Erik Pauli Bogdanffy, în aceeași manieră occidentală. În navă reține atenția altarul principal din marmură albă și marea frescă din spatele acestuia, inspirată din viața sfântului Anton de Padova, operă a lui Ioan Vastagh. Pe deasupra altarelor laterale din dreapta navei se păstrează picturile în stil baroc aparținând vechii biserici, opera pictorului Ferdinand Schissler.

Orga bisericii a fost construită de meșterul fabrica Rieger în 1905, cu 44 de registre și 3.200 de tuburi fonice. Restaurarea orgii s-a realizat în 2007 de către Papp Zoltán.

Cetatea Aradului a fost construită pe malul stâng al Mureșului, fiind ridicată pe vremea împărătesei Maria Tereza. Cetatea a fost construită după planurile generalului Ferdinand Philipp Harsch, în stil Vauban-Tenaille, iar construcția s-a realizat între anii 1762-1783. A fost proiectată sub forma de stea cu șase colțuri și a fost prevăzută cu trei rânduri de cazemate subterane și mai multe rânduri de șanțuri, care puteau fi la nevoie ușor inundate, având în vedere că a fost plasată pe o insulă, iar un braț al Mureșului o înconjura. Legătura cu exteriorul s-a realizat prin trei poduri orientate spre cartierele orașului. Podurile erau apărate, fiecare, de un val de pământ în formă de semilună. Poarta principală și clădirile din interior au fost construite în stil baroc.

În interiorul cetății există Biserica Franciscană, de asemenea monument istoric și de arhitectură. Ultimii patru călugări franciscani au locuit în cetate până în anul 1861.

Până în 1918 cetatea a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar.

În cazematele cetății, folosite pe post de închisori, au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan și prizonierii din armata franceză, între anii 1790 - 1815.

În timpul revoluției din 1848 – 1849, cetatea a jucat un rol crucial. Sub asediul armatei republicane maghiare, garnizoana a bombardat orașul zi de zi timp de nouă luni. În vara lui 1849, armata revoluționară maghiară a reușit să ocupe cetatea timp de 46 de zile, până ce a fost încercuită de armatele rusești și austriece și obligată să se predea.

După revoluție, revoluționarul pașoptist Eftimie Murgu a fost închis în 1849. Trupele habsburgice au mai încarcerat 500 de luptători ai armatei revoluționare între anii 1849 - 1857, majoritatea fiind condamnați la moarte. Printre ei au fost executați prin spânzurare sau împușcare cei 13 generali conducători ai revoluției maghiare pe 6 octombrie 1849.

În 1852 împăratul Franz Josef I a vizitat cetatea și a redus din sentințele unor ofițeri închiși.

În deceniile următoare, cetatea Aradului a fost închisoare pentru mulți prizonieri de război, printre care militari turci, luați prizonieri în 1881.

Între 1914 și 1918 s-a făcut o tabără în meterezele exterioare care a adăpostit prizonieri din Bosnia și Herțegovina, printre care și Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg (Sarajevo, 1914). Datorită condițiilor grele de detenție au murit 4317 prizonieri, iar în memoria lor a fost pusă la poarta de intrare o placă comemorativă. Despre condițiile inumane în care sunt ținuți prizonierii în cetatea Aradului a atras atenția și deputatul Partidului Național Român, Ștefan Cicio Pop, într-o interpelare în parlamentul de la Budapesta în cursul anului 1917.

În noiembrie 1918 cetatea a fost ocupată de trupele franco – sârbe, iar din iulie 1919 a fost preluată de armata română.

În perioada interbelică cetatea a fost garnizoana Aradului și a găzduit regimentul 93 infanterie. După armistițiul încheiat de România în 12 septembrie 1944 și ocuparea Aradului de armata sovietică, în cetate a staționat o unitate de tancuri sovietică până în anul 1958. Locul sovieticilor a fost luat apoi de un regiment de tancuri românesc. În prezent în cetate se află Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii, batalion înființat la 20 martie 1998 și devenit operațional din anul 1999.

Sursa: wikipedia

Colecția de Istorie a Teatrului, Muzicii și Cinematografului „Iosif Sârbuț" este un muzeu județean din Arad, amplasat în Str. Horia nr. 10. Baza colecției o constituie cele 25.000 de piese adunate de Iosif Sârbuț și donate de către acesta muzeului în 1976.

Personalitate bine cunoscută în cercurile culturale arădene, Iosif Sârbuț s-a născut în 1912, într-o familie de români de lângă localitatea maghiară Gyula. Nu a avut studii de specialitate, fiind angajat la Teatrul din Arad, încă din anul 1930, în calitate de mașinist de scenă, funcție pe care a deținut-o până la pensionare. Pasionat de istoria culturală arădeană, a colecționat vreme de decenii, mii de materiale muzeale din toate domeniile culturii, dar cu predilecție cele de natură teatrală. La un moment dat conducerea Teatrului de Stat din Arad i-a oferit patru camere în incinta instituției, în care Iosif Sârbuț a organizat și condus un Muzeu al Teatrului din Arad. În 1976, aceeași conducere a desființat compartimentul muzeal ceea ce l-a convins pe colecționar să doneze colecția Muzeului Județean Arad.În 1986, colecția a fost mutată în depozitul de lângă sala Clio.

În perioada 1990 - 2000, au fost organizate opt expoziții temporare cu piese din colecție. Colecția se află într-un depozit amenajat în incinta clădirii de pe str. Gh. Popa de Teiuș nr. 2 - 4. Construită în 1909 ca sediu administrativ, ea a fost transformată, în 1984, în sediul secției de artă a Complexului Muzeal Arad, adăpostind, în același timp, biblioteca județeană și sala de expoziții temporare a muzeului (sala Clio). Atât sala Clio, cât și depozitul (situat lângă aceasta) au fost renovate radical în 2004. Colecția cuprinde peste 25.000 piese datând din secolele XIX - XX: afișe originale în diverse formate, plachete-invitații, cataloage, cărți de teatru, reviste teatrale, muzicale și cinematografice din Arad, fotografii cu artiști ai teatrului și din spectacole, partituri muzicale manuscrise sau tipărite, diverse obiecte de recuzită teatrală, instrumente muzicale, tablouri-portrete ale unor personalități culturale arădene, costume din spectacole, aparate pre-cinematografice și cinematografice etc. Dintre acestea sunt de menționat: statutul, regulamentul de funcționare și programa de studiu a

Conservatorium-lui din Arad (1833 - a șasea instituție de acest tip din Europa); afișe ale unor spectacole jucate pe scena Teatrului Vechi din Arad (1817 - primul teatru de pe actualul teritoriu al României) în perioada 1833 - 1871, dintre care se remarcă cele ale unor trupe austriece, maghiare și românești (M. Pascaly - 1868, M. Millo - 1870/71); placheta-afiș a filmului Războiul de Independență (1913 - realizat de Grigore Brezeanu), film proiectat la cinematograful Urania, amenajat în 1907 în clădirea Teatrului Vechi; filme pe celuloid realizate la Arad în 1913 (Nunta pe Strada Mare; Răzbunarea lui Napoleon); pianul la care a concertat Franz Liszt la Arad (1846) și donat de către compozitor Conservatorium-ului (pianul este expus în foaierul Palatului Cultural).

Sursa: wikipedia

Muzeul din Arad a fost deschis în 1893 ca expoziție de relicve al revoluției pașoptiste, etalată în holul de la etajul II al Teatrului de Stat. Două decenii mai târziu, muzeul a fost mutat în noul construitul Palat Cultural (1913), alături de filarmonica și biblioteca orașului. Aici au fost amenajate, alături de vechea expoziție de relicve, săli de expunere pentru colecția de arheologie și istorie medievală precum și o galerie de artă europeană. În perioada interbelică, au fost adaugate o expoziție de etnografie și două camere memoriale dedicate oamenilor politici arădeni Vasile Goldiș și Ștefan Cicio-Pop (1934).

După preluarea puterii de către comuniști, colecțiile și expozițiile de bază au fost reorganizate în spiritul noii ideologii, în 1954-1955 fiind redeschise secția de istorie veche, “Muzeul Revoluției de la 1848” și galeria de artă iar în 1956 expoziția de etnografie. În intervalul 1958 – 1988, au fost amenajate secții ale muzeului în judet: Lipova (Muzeul Orașenesc - 1958), Șiria (Muzeul Memorial I. Slavici și E. Montia - 1960), Săvârșin (Muzeul de Artă și Etnografie – 1988) și Miniș (Muzeul Viei și Vinului – 1988).

După o reamanajare radicală care a durat mai bine de doi ani, expoziția permanentă de arheologie și istorie din cadrul Palatului Cultural, a fost redeschisă în 1979. Galeria de artă a fost mutată într-un nou sediu, pe care îl ocupă si astazi, unde a fost vernisată în 1984.

În urma schimbarilor politice din decembrie 1989, expozițiile de bază au eliberate de balastul ideologic, iar în 1992 a fost deschisă secția de științe ale naturii și un an mai târziu cea de istorie interbelică. Galeria de artă, remodelată în întregime, a fost vernisată, în forma ei actuala, în 1998. În decembrie 2004, a fost vernisată expoziția permanenta ”Arad – Decembrie 1989”. Din anul 1967 apare publicația Ziridava care cuprinde articole și studii științifice, ilustrând aria de acoperire a secțiilor muzeului. Începând din 1992 se editează revista Studii și Comunicări de Artă și Arhitectură, din 1995 Armonii Naturale, cuprinzând cercetari în domeniul științelor naturii, iar din 1999 Zarandul, revistă de cercetări etnologice.

Atelierul multimedia Kinema Ikon, înființat în 1970, editeaza, începând cu anul 1994, revista ntermedia, și produse hypermedia iar în anul 2003, a reprezentat România la Bienala de Artă Contemporană de la Veneția.

La ora actuală, muzeul deține peste 125.000 piese și este un actor foarte activ pe scena culturală arădeana fiind un ferment în reformarea acesteia.

Sursa: wikipedia

Mănăstirea Sfântul Simion Stalpnicul este un lăcaș de cult din municipiul Arad, situat în cartierul Gai. A fost ridicată între anii 1760-1762 de către episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768) care l-a folosit pe meșterul arădean Egidius Ioanovici. Complexul, care cuprinde reședința episcopului, o biserică și anexe gospodărești, a fost construit în stil baroc; ansamblul a fost îmbogățit prin aducerea bisericii de lemn din Seliște. El reprezintă un monument al arhitecturii românești pe Valea Mureșului din secolul al XVIII-lea.

întregul complex arhitectonic urmează un plan în forma literei u, are fațada de răsărit bogat ornamentată, cu un acoperiș piramidal; în interior împărțirea este caracteristică bisericilor ortodoxe. Altarul adăpostește rămășițele pământești ale episcopilor arădeni.

În partea de sud a conacului-biserică a fost strămutată în anul 1986, de pe dealul cimitirului din Seliște, biserica de lemn Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Sursa: wikipedia

Statuia Sfântului „Ioan Nepomuk” este un monument dezvelit în anul 1729 la Arad. Statuia se află pe actualul amplasament din anul 1870. Monumentul a fost sculptat de către un artist necunoscut din Viena.

Pe parcursul timpului statuia a stârnit aprige controverse legate de oportunitatea reamplasării ei în municipiul Arad.

Inițial, statuia a fost amplasată pe malul Mureșului deoarece sfântul Ioan Nepomuk era considerat protectorul apelor și al pădurilor. Ea a fost mutată pe actualul amplasament în 1870, după construirea primăriei și ridicării digului Mureșului. În prezent, statuia originală realizată în 1729 se află în Catedrala Romano-Catolică din Arad, iar statuia expusă este o copie realizată de către sculptorul arădean Mihai Takács. Aceasta are o importanță ridicată deoarece Sfântul Nepomuk este considerat în continuare patronul orașului Arad.

Sursa: wikipedia

Muzeul de Artă din Arad este un muzeu județean din Arad, amplasat în Str. Gheorghe Popa de Teiuș nr. 2 - 4, etaj II.

Clădirea muzeului este monument de arhitectură (secolul al XX-lea) și cuprinde artă românească (lucrări de plastică românească din secolele XIX - XX, picturi de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, sculpturi de Dimitrie Paciurea, Romulus Ladea), artă universală din școlile italiană, franceză, flamando-olandeză, maghiară (pictură, tapiserie, porțelan, mobilier). A luat naștere pe baza primei expoziții arădene de pictură, organizată în 1913. Aceasta formează fondul actualei colecții de pictură europeană.

Clădirea muzeului este monument de arhitectură (secolul al XX-lea).

Sursa: wikipedia

Palatul Cultural este un edificiu situat în municipiul Arad, ridicat între anii 1911-1913, după planurile arhitectului arădean Lajos Szantay.

Prezintă o îmbinare de stiluri: neoclasic (fațada), corintic (coloanele care sprijină frontonul fațadei), stilul Renașterii italiene (aripile laterale), cel de inspirație gotică (elemente ale castelului huniazilor, prezente în partea dinspre parc a clădirii). În superba sală de concerte au fost prezente, de-a lungul timpului, mari personalități: Richard Strauss, Bela Bartok, George Enescu, Traian Grozăvescu ș.a.

Sursa: wikipedia

Intrarea în Complexul Muzeal Arad, Secția de Științele Naturii

Edificiul etalează o multitudine de stiluri, conform epocii în care a fost ridicat. Fațada principală e inspirată din modelele templelor grecești. Se remarcă scările monumentale, coloanele cu capiteluri și frontonul triunghiular decorat cu un basorelief dedicat muzelor (lucrat de sculptorul Geza Rubleczky). Deasupra clădirii se înalță un turn masiv cu o bază pătrată.

În dreapta și în stânga fațadei principale se formează două aripi prevăzute cu scări decorative care duc la intrările laterale; fiecare aripă are câte un turn mic, cu bază poligonală. Cele două aripi laterale sunt dominate de elemente ale Renașterii, vizibile mai ales în forma și decorația ferestrelor de la parter.

În cea de-a patra latură a clădirii, care se află spre parc, elementele cele mai pregnante sunt inspirate din castelul Huniazilor.

În interior sunt demne de menționat vitraliile florale ale sălii de spectacol și din holul de onoare, decorația metopelor, feroneria vegetală și geometrică, candelabrele și aplicele.

Actualmente, clădirea Palatului Cultural adăpostește sediile Muzeului Județean și ale Filarmonicii de Stat.

Sursa: wikipedia

Intrarea în clădirea ridicată în stil eclectic este străjuită de două coloane de stil doric. Deasupra intrării, la ambele etaje se găsesc balcoane clasicizante, dar în acest stil a fost ridicată și balustrada de la acoperiș. Fațada dinspre parcul Eminescu este dominată de marile ferestre ale sălii festive, purtând elemente de stil neobaroc. Fațada clădirii dinspre râul Mureș poartă amprenta stilului renacentist italian. În fața clădirii a fost dezvelit bustul eroului revoluționar Avram Iancu.

Fațada clădirii dinspre râul Mures poartă amprenta stilului renacentist italian. În fața clădirii a fost dezvelit bustul eroului revoluționar Avram Iancu.

Sursa: wikipedia

Palatul Administrativ din Arad este o clădire construită între anii 1872-1875, care astăzi adăpostește Primăria Municipiului Arad.

Clădirea reprezintă una dintre operele semnificative ale arhitecturii eclectice din Arad.

Fațadele regulate sunt ritmate și decorate de elemente clasiciste, iar rezalitul central al fațadei principale are bogate referințe neorenascentiste .

Stilul clădirii îmbină neorenascentismul flamand cu stilul primăriilor medievale târzii. Planul clădirii este în formă de "U", cu un turn central înalt de 54 m iar orologiul din turn, adus din Elveția în anul 1878, are un mecanism care la oră fixă cântă Oda Bucuriei de Ludwig van Beethoven.

Clădirea este declarată monument istoric.

Sursa: wikipedia

Piața Avram Iancu este una dintre piețele principale ale orașului Arad din România și se află amplasată pe Bulevardul Revoluției în spatele Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Piața s-a numit inițial Strada Primăriei, deoarece acolo s-a aflat primăria orașului Arad, pe actualul amplasament al casei Domány. Dezvoltarea pieței a început în anul 1740, odată cu declararea Aradului, „oraș priveligiat cameral”. În prezent, piața este delimitată de clădiri construite cu un etaj sau cu două etaje în stil baroc, seccesion sau neo clasic, iar în centrul pieței se află un parc cu alei perpendiculare și în diagonală, în centrul căruia se află „Monumentul ostașului necunoscut”.

iața este delimitată de cele două sensuri de mers ale Bulevardului Revoluției aflate de-a lungului laturii estice și vestice, la nord este delimitată de strada Mihai Eminescu, iar la sud de strada Gheorghe Lazăr.

În partea de nord este limitată de clădirea neo clasică a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, pe partea de est, sud și vest este clădiri de clădiri construite cu un etaj sau cu două etaje în stil baroc, seccesion sau neo clasic.

În centrul pieței se află un parc cu alei perpendiculare și în diagonală, în centrul căruia se află „Monumentul ostașului necunoscut”.

Sursa: wikipedia

Standul Neptun este amplasat pe o suprafata de aproximativ 40 de hectare de verdeata.

Zona I este pentru pentru adulti si tineret,, Zona II este una omerciala, Zona III zona cladirilor unde se afla solariile cu spatiile comerciale aferente iar Zona IV este zona casutelor.

Teatrul vechi sau Teatrul Hirschl este o clădire declarată monument istoric situată pe strada Gheorghe Lazăr, în municipiul Arad și care este primul edificiu de teatru permanent de pe teritoriul României fiind construită în anul 1817.

Edificiul, construit în stil baroc și ridicat în anii 1816-1817, la inițiativa comerciantului de origine vieneză Iacob Hirsch, este socotit drept cel mai vechi edificiu teatral permanent din țară. Fațada principală și-a menținut, în mare parte, aspectul anterior; elementele cele mai remarcabile sunt cele trei porți care se înșiruiesc la parter.

Fațada este frumos decorată de niște pilaștri semiîngropați, prevăzuți cu ornamente florale.

Pe scena acestui teatru s-au desfășurat remarcabile spectacole în limbile maghiară, română și germană.

În toamna anului 1817, în luna noiembrie, aici și-a desfășurat activitatea o trupă de teatru german condusă de Cristofor Kun.[

Primul eveniment de seamă al teatrului, imediat după inaugurare, a fost prezentarea pe scena Thaliei, la 27 februarie 1818, a unui spectacol în limba română, de către elevii Preparandiei arădene manifestare, care se încadrează în rândul primelor reprezentații teatrale românești în țară. Printre trupele care au urcat pe scene trebuie menționată și cele ale lui Mihai Pascaly și Matei Millo, venite de la București. Cu o asemenea ocazie, Mihai Eminescu participă în calitate de sufleur într-un spectacol susținut de trupa lui Mihai Pascaly în anul 1868.

Departe de a fi un act cultural izolat, reprezentațiile au fost continuate în anii următori. Existența unei clădiri permanente, în decursul anilor, a adus pe scena sălii de spectacole numeroase trupe de prestigiu și o serie de artiști ca Treuman în 1845, sau Johan Strauss fiul în concertul din 1847.

Sursa: wikipedia

Turnul de apă este o clădire din municipiul Arad, realizată de firma engleză Shone și Ault, firmă care a executat primul proiect de alimentare cu apă al Aradului.

Turnul de apă are o capacitate de înmagazinare de 300 mc, o înălțime de 34 metri și a fost construit în anul 1895, pentru aprovizionarea cu apă a orașului și pentru semnalarea incendiilor, motiv pentru care a fost ridicat în vecinătatea cazărmii pompierilor. La momentul construirii, a fost cea mai înaltă clădire a orașului. Este o construcție masivă din piatră și cărămidă, care se remarcă prin decorația balcoanelor și a ferestrelor. Turnul a servit în sistemul de aprovizionarea cu apă al orașului până în anul 1956.

Din 1990 turnul este în proprietate particulară, găzduind galeria de artă "Turnul de apă", care are o expoziție permanentă a apei, și multe expoziții de artă sau tematice.

Spațiul expozițional se întinde pe 5 nivele:

la etajul I sunt organizate expoziții temporare ale artiștilor plastici.

la etajul II sunt prezentate lucrări ale anilor ’70 – ’80, realizate de pictori arădeni.

la etajul III este expoziția Apa domestică, care prezintă modurile în care oamenii au utilizat apa de-a lungul timpului.

la etajul IV se prezintă tradițiile pompierilor din Arad și modul în care s-a făcut alimentarea cu apă a orașului de-a lungul timpului.

la etajul V se găsește rezervorul de înmgazinare al apei, cu o capacitate de 300 mc, în care acum se poate urca pe o scară.

Sursa: wikipedia